„Customizarea” vine din conținut, sau din experiența trainerilor?

Nevoile de training sunt din ce în ce mai diversificate, mai nișate și mai specific definite.
Atunci, de ce trainerii alocați acestora nu ar trebui să fie la fel?

_______________________________

Cu riscul  de a deschide o dezbatere, care ar aduce ceva argumente pe masa discuțiilor, pe tema conținut vs facilitator, începem prin a menționa că ne propunem doar să analizăm situațiile cu care ne confruntăm, cu rezerva că o concluzie clară își poate construi fiecare dintre noi.
Zilele trecute în timp ce construiam scheletul ultimului newsletter împreună cu colegii care se ocupă de acest segment, unul dintre noii veniți, exclamă oarecum autoritar: „..păi este simplu, noi avem cursuri customizate..„. Nu, nu am să mă împiedic acum de ro-engleza folosită (ne adaptăm), sau de principii tabu, sau de variații de paradigmă, ci mai degrabă am să fac exact ce am facut atunci. Primul răspuns care mi-a venit in minte a fost unul evident: „Păi, oare, nu toată lumea declară că face asta?”
Nu cred că există cineva în piața de training (ar putea face excepție furnizorii care rulează un același program licențiat, cu sau fără variații) care să nu declare că: „noi facem calitate” și în plus „lucram cu programe customizate„.
Mă opresc puțin aici, doar ca să analizăm aceste programe „customizate”. Adaptarea aceasta despre care tot discutăm, privită dintr-o perspectivă, are la baza două mari variabile:
  1. conținutul utilizat, dar trebuie să fim conștienți că acest conținut este generat rareori într-o formă autentică, și atunci oare, cum declarăm că este construit pe nevoia clientului?
    Mai degrabă v-aș invita să vă gândiți că este doar o reașezare a pieselor dintr-un același veșnic puzzle în speranța că se potrivesc nevoilor identificate. Recunoaștem valoarea clară a conținutului, dar, doar atunci când acesta este generat fie autentic, fie de către facilitatori nișați pe acel subiect (exponentul experiențelor sale anterioare fiind definitoriu in direcția reușitei programului de învățare);
  2. facilitatorul implicat, iar aici cum putem spune că este „customizat” când variațiile de conținut de mai sus, sunt livrate de un același set de facilitatori? Cum putem discuta despre mix de experiențe când avem de aface cu un același trainer, poate doi-trei, maxim cinci-zece, care doar…. joacă roluri diferite?
Screen Shot 2016-05-26 at 13.39.28
Un argument foarte puternic în această direcție este dinamica pe care o au companiile care dețin un Departament de Training intern. Majoritatea dintre ele, rulează o echipă de traineri interni pentru anumite programe pe care le dezvoltă intern. Este, în accepțiunea noastră, o inițiativă foarte bună a companiilor, si încurajăm existența acestei echipe de dezvoltare internă, de fiecare dată când avem ocazia. 
Chiar și așa, există pe acest scenariu, o limitare care ține de paradigma: „nu poți fi profet în satul tău”.
Chiar dacă echipa internă generează de cele mai multe ori conținut dedicat nevoilor lor (uneori tehnic, alteori cu aliniere la viziune, misiune, valori), conținut foarte valoros dacă mă întrebați pe mine, există o limitare care este dată strict de echipa de facilitatori. Aici, este nevoie de o exonarare, o definire mai exactă. Nu punem la îndoială calitatea, expertiza sau experiența trainerilor interni (până la urmă, într-un fel sau altul cu toții suntem traineri interni); dar trebuie să înțelegem că publicul țintă poate digera până la un anumit moment un același trainer care să ruleze multiple programe. Și iată cum apare în discuție faptul că unui trainer intern îi va fi foarte dificil să poată deține expertiză releventă pe toate ariile de dezvoltare ale echipelor. Aceasta se traduce de fapt printr-o nevoie de facilitatori cu experiențe diferite, expertiză relevantă pe subiect, facilitatori mai nișați, mai specializați.
Iată de ce, „customizarea” poate fi generată mult mai ușor și sănătos prin mixul de facilitatori utilizați într-un program de dezvoltare de competențe valoros.
screen-shot-2016-10-02-at-15-56-13
La THE TRAINERS suntem atenți la nevoile partenerilor noștri și nu facem un curs doar ca să bifăm un contract; avem și promovam doar traineri practicieni, și nu livrăm „niște cursuri” pe care le învață trainerul care este disponibil pentru ziua de training. Mai mult, cu ceva vreme în urmă chiar am recomandat unui partener să ia lagătura cu un alt furnizor din piață, pentru o nevoie pe care noi încă nu aveam un trainer practician în echipă.
Diversitatea și adaptarea la nevoile partenerilor poate apărea doar atunci când varietatea de facilitatori este atât de mare, încât să putem oferi un specialist pentru fiecare domeniu separat.
Doar asa ne putem asigura ca nevoile partenerilor noștri primesc soluțiile potrivite, caci:

Dacă nevoile de training sunt din ce în ce mai diversificate, mai nișate și mai specific definite.
Atunci, de ce trainerii alocați acestora nu ar trebui să fie la fel?
 

______________________

Cu peste 400 de profiluri care doresc afișarea în platformă, dintre care 50 de traineri afișați, oferim partenerilor noștri cea mai mare diversitate de traineri disponibilă în același loc. Aducem în fața voastră doar trainerii care contează, construind astfel cea mai mare diversitate de traineri în același loc, compusă din practicieni cu arii de expertiză mai specific definite.
screen-shot-2016-09-30-at-22-19-29

The Trainers – prima platformă ce conectează companiile cu experți în training
www.thetrainers.ro
©2014-2015 The Trainers, Irisului, Nr 1, 077175 Bucharest, Romania